UPU, medicul de familie al judetului (VIDEO)

Sucevenii ocolesc medicii de familie din judeţ şi indiferent de afecţiuni vin direct la Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, chiar dacă gravitatea cazului nu impune internarea.

Pentru a găsi soluţii privind rezolvarea acestei situaţii preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur i-a convocat miercuri, pe directorii Casei de Asigurări, Direcţiei de Sănătate Publică şi preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Suceava.

„La UPU medicii nu mai fac faţă numărului foarte mare de pacienţi. Vom monitoriza timp de o săptămână situaţia ca să ne dăm seama de ce vin oamenii direct la Spitalul Judeţean. Doar 15 % dintre cei care se prezintă la UPU îşi justifică urgenţa”, a spus Gheorghe Flutur.

Potrivit acestuia doar 40% din numărul total al pacienţilor care solicită ajutorul medicilor de la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean au trecut în prealabil pe la medicul de familie. „Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean a devenit medicul de familie al întreg judeţului. Spun asta deoarece foarte mulţi pacienţi vin direct la UPU, chiar dacă au roşu în gât, amigdalită, dacă s-au tăiat la o mână sau un picior”, a declarat şeful administraţiei judeţene sucevene, întrebându-se care mai este rolul medicilor de familie, a dispensarelor şi spitalelor teritoriale dacă pacienţii cer ajutorul cadrelor medicale de la Spitalul Judeţean indiferent de afecţiunile pe care le au.