Un copil și doi bătrâni, răniți într-un accident la Vadu Moldovei: Șoferul a condus cu viteză prea mare și a intrat într-un cap de pod


Intră acum și în grupul de

Trei persoane au fost rănite în urma unui accident produs duminică, 26 decembrie, pe raza comunei Vadu Moldovei.

Concret, un bărbat (41 ani) din localitate conducea un Volkswagen pe DC 10A, iar la un moment dat, din cauza vitezei neadaptate la condițiile de drum, a pierdut controlul mașinii și a intrat într-un cap de pod.

În urma evenimentului a fost rănită fiica șoferului, în vârstă de 9 ani. Fata a fost transportată la Spitalul Fălticeni, unde a fost examinată de către medicul de gardă și s-a stabilit diagnosticul de ”TCF, epitaxis post traumatic, contuzie gambă stânga (4-5 zile de îngrijiri medicale), fiind transferată la Spitalul județean Suceava pentru investigații suplimentare.

Totodată, au fost răniți doi bătrâni, de 73 și 75 ani. Ambii au primit îngrijiri medicale, fiind diagnosticați cu „plagă arcadă dreapta” și respectiv ”TCC, TCF, contuzie hemitorace dret.

Polițiștii au deschis dosar penal privind „vătămare corporală din culpă”.


Intră acum și în grupul de