Doi ialomițeni au păcălit un sucevean să le plătească patru sute de lei pe două ghiuluri din tablă. Ei spuneau că sunt străini, au rămas fără motorină și vând „bijuteriile” la preț bun


Intră acum și în grupul de

Doi ialomițeni au fost reținuți și apoi plasați sub control judiciar de Parchetul Judecătoriei Rădăuți pentru înșelăciune.

Potrivit Parchetului Judecătoriei Rădăuți, vineri dimineața, polițiștii  Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți au fost sesizați direct de un bărbat care a arătat că în timp ce se deplasa pe DJ 209 cu autoturismul proprietate personală, împreună cu concubina sa și cu nepotul său, care conducea mașina, au fost opriți de două persoane necunoscute care nu vorbeau corect românește și care au afirmat că au rămas fără motorină însă nu au bani asupra lor şi intenţionează să vândă nişte bijuterii la un preţ convenabil.

 Astfel cei doi au reușit să îl inducă în eroare, fiecare dintre cele două persoane  înmânându-i câte un inel tip ghiul despre care au afirmat că erau din aur de 18 K, persoana vătămată  plătind pentru  300 de lei pentru primul inel, respectiv 100 de lei pentru al doilea inel.

 La o verificare mai atentă, bunurile s-au dovedit a fi dintr-un metal fără valoare.

 În urma cercetărilor au fost identificaţi ca presupuşi autori ai faptei numiţii A.F., în vârstă de 36 ani  şi F.F.,  în vârstă de 34 ani, ambii din judeţul Ialomiţa.

Având în vedere probatoriul legal şi loial administrat în cursul urmăririi penale, din care rezulta suspiciunea rezonabilă că numiţii A. F şi F. F.  au săvârşit faptele care fac obiectul cauzei,  prin ordonanţa procurorului din data de 15.01.2022, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii A. F. şi F. F., fiecare pentru săvârşirea infracţiunii de „înșelăciune”.

Cei doi au fost reţinuţi pentru o perioadă de 24 de ore, iar în data de 15.01.2022 a fost luată faţă de aceştia, prin ordonanţa procurorului, măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile.

Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.


Intră acum și în grupul de