Lucrarile de constructie ar putea fi terminate pana la finele anului pentru 40 de scoli

Un număr de aproximativ 40 de şcoli din judeţul Suceava se află pe lista unităţilor a căror lucrări de construcţie ar putea fi terminate în scurt timp. „Vom vedea câţi bani vor veni şi vom şti câte şcoli vor putea fi finalizate şi date în folosinţă în acest an. Avem situaţii de şcoli în care este doar un pas pentru a fi terminate. Ar mai trebui să se dea pentru a fi finalizate de exemplu, 50.000 lei, dar datoriile sunt de 1.200.000 lei şi în aceste condiţii constructorul nici nu vrea să audă de finalizarea lucrărilor” a declarat şeful IŞJ Suceava, Petru Carcalete.

Acesta a precizat că unele şcoli se află în construcţie de 2 ani, dar pentru că nu au fost bani pentru plata lucrărilor, acestea au fost sistate iar termenele de finalizare au fost prelungite prin acte adiţionale la contracte.

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a anunţat la Suceava în urmă cu două săptămâni, că ministerul pe care îl conduce va aloca suma de 100 de milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor de modernizare a mai multor şcoli din întreaga ţară. Acesta a cerut Inspectoratelor Şcolare Judeţene să trimită la minister liste cu investiţiile începute şi care pot fi finalizate într-un termen cât mai scurt.

„Obiectivul nostru este să finalizăm cât mai multe lucrări. Pentru că din punctul meu de vedere, în trecut, banii nu au fost repartizaţi într-un mod foarte bine gândit. S-au început mult prea multe obiective, care apoi nu au putut să fie finalizate. Acum suntem într-o etapă în care trebuie să le finalizăm, mai ales şcolile viabile. Pentru că noi nu vom investi, aşa cum a fost cazul în trecut, în şcoli care ulterior rămân fără copii. Investiţia şi banul public vor merge acolo unde şcolile sunt viabile şi unde vor fi terminate”, a precizat ministrul Funeriu.

Sumele necesare terminării lucrărilor la cele 40 de unităţi sucevene se ridică la aproximativ 9.000.000 lei.