Ministerul Sanatatii va debloca o serie de posturi din spitale

Încă din primăvară Direcţia de Sănătate Publică Suceava a trimis Ministerului Sănătăţii lista cu posturile de medici, absolut necesare în spitalele din judeţ. Lista respectivă cuprinde 15 posturi vacante la Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, Spitalul Municipal şi cel de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc, Psihiatrie Siret, Municipal Vatra Dornei, însă potrivit DSP Suceava, toate spitalele se confruntă cu deficit de personal.

Specializările solicitate sunt de medici urgentişti, ATI, medici psihiatrici, medic de laborator. La acestea se mai adaugă zeci de posturi de asistente şi alte zeci de personal auxiliar.

Din dorinţa de a reduce cheltuielile în sistem, Ministerul Sănătăţii a blocat toate posturile vacante, unităţile sanitare fiind puse în imposibilitatea de a face faţă puhoiului de pacienţi.
În urma analizei efectuate şi a necesarului imediat, precum şi a posibilităţii tehnice de organizare a examinărilor în acest an, Ministerul Sănătăţii a anunţat joi, că va scoate la concurs un număr de aproximativ 2.322 de posturi.

Pe lângă acestea, autorităţile administraţiei publice locale vor mai avea posibilitatea de a scoate la concurs un număr de aproximativ 750 de posturi.
Ministerul precizează că, în conformitate cu legislaţia în vigoare, art 22, alin (1) din OUG 34/2009, ordonatorii principali de credite, în speţă instituţiile administraţiei publice locale, pot aproba, în cazuri temeinic justificate, ocuparea unui procent de 15% din totalul posturilor ce s-au vacantat.

Ministerul Sănătăţii va debloca cu prioritate posturile pentru medici şi asistenţi medicali în specialităţile deficitare, ca de exemplu ATI, medicina de urgenţă, cea de laborator, radiologie, etc. şi în spitalele din zonele unde există deficit important de personal medical. Vor fi deblocate posturi şi în unităţi sanitare din centrele universitare care mai au nevoie de specialişti pe anumite domenii cu lipsă acută de personal.

Lista unităţilor sanitare cu paturi, dar şi numărul de posturi pe fiecare categorie de personal medical, precum şi specialităţile pentru care se vor organiza concursuri/examinări în această toamnă va fi publicată pe site-ul ministerului, la adresa www.ms.ro, începând cu data de 20 septembrie a.c.
Ministerul Sănătăţii estimează că, începând din luna noiembrie a acestui an, unităţile sanitare cu paturi vor organiza concursurile/examinările pentru ocuparea posturilor.