VIDEO//Un șofer s-a răsturnat cu mașina pe DN 17 în comuna Vama din cauza vitezei

Un bărbat de 30 de ani din județul Botoșani, care conducea cu viteză prea mare un autoturism Audi pe DN 17, s-a răsturnat cu mașina și a suferit răni ușoare.

Potrivit Poliției Județene Suceava, Florin F. (30 ani) din comuna botoșăneană Tudora a condus, sâmbătă, un autoturism Audi pe DN 17, în comuna Vama, dinspre Câmpulung Moldovenesc spre Suceava.

La un moment dat, când a ajuns într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, autoturismul fiind proiectat în parapetul metalic de pe partea dreaptă a sensului său de deplasare, ulterior acesta rămânând răsturnat pe partea carosabilă, pe partea laterală stânga.

În urma producerii accidentului, șoferul a suferit răni ușoare la ambele brațe fiindu-i acordate îngrijiri medicale în ambulatoriu. Totodată, acesta a refuzat să fie transportat la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri mediale amănunțite.

Șoferul a fost fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, ulterior la sediul Spitalului Mun. C-lung Moldovenesc i-a fost prelevată o mostră biologică de sînge în vederea determinării concentrației alcoolice.