Acasă Social Câini fără stăpân din Suceava au făcut ravagii în curtea unui sucevean...

Câini fără stăpân din Suceava au făcut ravagii în curtea unui sucevean de pe strada Cernăuți. Acesta a rămas fără zeci de păsări de curte


Intră acum și în grupul de

Un sucevean spune că, în decurs de o săptămână,  a rămas fără 32 de rațe, o gâscă și o găină, care au fost atacate de câini vagabonzi.

Suceveanul a transmis redacției că locuiește pe strada Cernăuți, iar în noaptea de 26-27.03.2022, în jurul orei 2:30 a fost trezit de câinele său aflat în grădină.



Când a ieșit să verifice a văzut la o mică distanță de ușa de la intrare doi câini care au fugit imediat.

La o verificare rapidă a curții și grădinii, am desccoperit 14 cadavre de rațe mute, alte 18 fiind ascunse prin diferite colțuri. Până dimineața, suceveanul a verificat starea celor 18 rațe vii și a obligat să taie 13 care aveau plăgi.

El a mers apoi la Poliția locală și i s-a comunicat că nu e de competența acestei instituții, dar au constatat situația și l-au îndrumat să se adreseze serviciului specializat de pe lângă Poliția Municipală Suceava.

Suceveanul a sesizat și această instituție, iar un reprezentant a constatat situația, iar proprietarul a depus o plângere.

La o săptămână distanță, duminică 3 aprilie, când a ieșit din locuință a văzut în curte urmele unui alt atac asupra păsărilor din curtea sa și presupune că e vorba de aceeași câini. Noul rezultat al atacului este că suceveanul a rămas și fără cele 5 rațe care au rămas neatinse din primul atac, o găină și o gâscă.

Suceveanul a arătat că în decurs de o săptămână de la sesizarea autorităților pe strada lui nu a fost niciun serviciu din partea Primăriei care să verifice, iar câini vagabonzi se plimbă fără griji și pe stradă și prin grădini. Noul rezultat: cele 5 rate care au ramas neatinse din primul atac, o gaina si o gasca:

 „Și așa a ajuns un plătitor de impozite să rămână fără 32 de rațe, o gâscă și o găină. Motivul? Poate le-am dat mâncare prea bună și trebuia să hranesc  și niște câini”, este concluzia tristă a suceveanului păgubit.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version