Livrarile la domiciliu, in atentia comisarilor pentru protectia consumatorilor

Un număr de 19 operatori economici care desfăşoară şi activităţi de catering au fost controlaţi zilele trecute de către comisarii suceveni pentru Protecţia Consumatorilor. Potrivit directorului coordonator adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Suceava, Elena Oanea, în timpul verificărilor, printre abaterile constatate se regăsesc depăşirea datei limită de consum fie la alimente, fie la sucuri sau bere, nerespectarea orelor de livrare şi a intervalelor de timp de asigurare a serviciilor, funcţie de comandă, neinformarea consumatorilor cu privire la orele de livrare şi intervalul de timp în care comanda ajunge la consumator, lipsa vizei ANSVSA pentru mijloacele de transport utilizate la transportul alimentelor.

„S-a mai constatat lipsa informaţiilor în pliantele publicitare a preţurilor, gramajelor. Apare scris de exemplu pizza mare, mijlocie sau mică, fără a se preciza gramajul, sau apare porţie mare /porţie mică, componente alergene ale alimentelor. Mai apare afirmarea că, la prepararea alimentelor se utilizează numai produse tradiţionale, ori regimul produselor tradiţionale este unul special, trebuind să fie înregistrate de către Ministerul Agriculturii şi numai în anumite condiţii”, precizează Elena Oanea, cu menţiunea că s-au aplicat amenzi contraveţionale în cuantum de 19.000 lei.