Un bărbat a furat încasările dintr-un bar din Burdujeni când barmanița nu era atentă. A fost prins la scurt timp de poliție


Intră acum și în grupul de

Un bărbat este cercetat pentru furt după ce a furat încasările dintr-un bar din cartierul sucevean Burdujeni.

Astfel, potrivit cercetărilor poliției, într-un moment de neatenție al barmaniței de serviciu, un localnic s-a furișat în spatele barului, iar din sertar a sustras suma de 1040 lei.

Al a ieșit apoi din bar, fiind identificat de polițiști în stația TPL din proximitatea barului.

Asupra bărbatului a fost identificată suma de 1000 lei.

Administratorul barului nu se constituie parte civilă în procesul penal, având în vedere că prejudiciul a fost recuperat.

În acest caz a fost întocmit proces verbal de constatare pentru săvârșirea infracțiunii de furt fiind întocmit dosar penal care urmează să fie soluționat procedural de către lucrătorii din cadrul Compartimentului de Sisteme de Pază al Secției de Poliție Burdujeni.


Intră acum și în grupul de