Sucevenii pot depune cererile pentru subventia la caldura (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Una dintre cele mai aşteptate acţiuni derulate de Primăria muncipiului reşedinţă de judeţ a fost deschisă pentru toţi sucevenii doritori să obţină subvenţii la încălzire pentru iarna 2010 – 2011.

Anunţul a fost făcut chiar de edilul şef, Ion Lungu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută pe parcursul zilei de miercuri.

În acelaşi timp, Ion Lungu, nu s-a sfiit să-şi arate încă o dată dezacordul faţă de “modul în care merg unele lucruri în România” făcând referire la hotărârea luată de conducerea de la centru prin care rău- platnicii erau scutiţi de plata penalităţilor dacă dovedeau achitarea cheltuielilor la zi, dar unde “legiuitorul a uitat să spună şi cine va suporta achitarea acestor sume către furnizori”.

“Astfel, Primăria este preocupată la ora actuală să vină cu o iniţiativă prin care să încerce promovarea achitării penalităţilor restante prin Consiliul Local în aşa fel încât oamenii care s-au înscris atunci în program şi au completat cererile pentru scutirea de penalităţi să primească ceea ce li s-a promis”, a declarat Lungu.

La nivelul municipiului reşedinţă de judeţ, au fost tipărite şi distribuite până acum către asociaţiile de proprietari 5000 de formulare pentru obţinerea subvenţiei la încălzire pentru persoanele aflate în sistemul centralizat de furnizare a agentului termic, 1000 de formulare pentru acordarea de subvenţii pentru gaz metan şi 100 pentru încălzirea cu lemne.


Intră acum și în grupul de