64 de copii și tineri săraci din județ au beneficiat în luna iulie de programe de vacanță la Slătioara susținute de Asociația Culturală „Sfântul Mitropolit Dosoftei”

Asociația Culturală „Sfântul Mitropolit Dosoftei” a organizat în luna iulie mai multe programe de vacanță pentru tineri.

Astfel, după Programul de Vacanță pe care l-a organizat pentru tinerii voluntari ai Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS) drept recompensă pentru efortul susținut în perioada pandemiei și în contextul actual al războiului, unde s-au implicat cu dăruire în sprijinirea refugiaților, a venit rândul celor două Programe de Vacanță pentru copiii și tinerii necăjiți din întreg județul Suceava, din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Potrivit pr. Justinian-Remus Cojocar, tineri înscriși în proiectul de burse „Bani de liceu” și copii și tineri necăjiți aflați în evidența Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Suceava au făcut parte din primul Program de Vacanță de la Slătioara, la poalele Masivului Rarău, unde este Rezervația Naturală Codrii Seculari, aflată în Patrimoniul Mondial UNESCO. În al doilea Program de Vacanță au participat copii și tineri săraci din parohii din județul Suceava și un tânăr din cadrul Asociației Nevăzătorilor Suceava.

Astfel, 64 de copii și tineri s-au bucurat în cadrul celor două Programe de Vacanță, fiecare cu durata de 5 zile.

„Am fost tot timpul alături de ei împreună cu 4 voluntari din cadrul ATOS și ne-am străduit cu toții să le oferim oaspeților noștri clipe minunate. Drumeția în Rezervație și pe munte a fost spectaculoasă. De sus, de pe Runc, am văzut, în toată splendoarea, Fânețele Montane de la Todirescu și Masivul Rarău. La stână am mâncat caș, urdă și balmoș și ne-am jucat cu animalele. N-au lipsit sportul și mișcarea la fâneață, am jucat fotbal, volei, am alergat, am făcut jocuri. Am cântat la foișor și ne-am uitat la două filme frumoase și educative. Am avut și un atelier de cunoaștere a animalelor, în cadrul căruia copiii și tinerii au vizitat două gospodării din apropiere și au văzut cai, vaci, viței, oi, capre, găini și am descoperit cu toții ce foloase avem de la animale, pe care avem datoria să le îngrijim, evitând violența și batjocura la adresa lor”, a precizat pr. Justinian-Remus Cojocar

Mai mult, acesta a apreciat că întâlnirea tinerilor cu psihologul a fost foarte potrivită, iar copiilor și tinerilor li s-a vorbit de primejdia petrecerii îndelungate pe internet, la telefon, televizor și rețele sociale și s-au abordat teme precum: bucuria, stima de sine, curajul, hotărârea și managementul timpului.

Din 2007 și până acum, 624 de copii și tineri au fost sprijiniți de Asociația Culturală „Sfântul Mitropolit Dosoftei”.

Pr. Justinian-Remus Cojocar a spus că și luna august care a început este, din nou, o provocare frumoasă pentru că urmeză alte două Programe de Vacanță pentru copiii și tinerii săraci, aflați pe lista de așteptare.

El a menționat că persoanele care doresc să sprijine această activitate pot să facă donații către Asociația Culturală „Sfântul Mitropolit Dosoftei” IBAN: RO02CECESV5930RON0969960 deschis la CEC Bank Suceava.