Acasă Social O tânără a confundat frâna cu accelerația și a intrat cu ATV-ul...

O tânără a confundat frâna cu accelerația și a intrat cu ATV-ul într-un copac la Cotul Buhii.  Ea și prietenul ei au fost răniți


Intră acum și în grupul de

O tânără de 26 de ani din Botoșani și prietenul ei de 31 de ani din Iași au fost răniți, vineri după amiaza, după ce au intrat cu un ATV închiriat într-un copac.

Ancheta polițiștilor a stabilit că, vineri, în jurul orei 13:45, un tânăr de 31 de ani din Iași a închiriat un ATV pentru a se plimba împreună cu prietena sa, o tânără de 26 de ani din Botoșani.



Cei doi au parcurs traseul turistic stabilit, iar la întoarcere, au făcut schimb de locuri, respectiv tânăra a condus ATV-ul închiriat.

Circulând pe drumul forestier Toaca, la aproximativ 2 km față de cantonul silvic Cotu Buhii,  în pantă, din cauza lipsei de experiență, tânăra a pierdut controlul ATV-ului, a părăsit drumul și, confundând accelerația cu frâna, a accelerat, lovindu-se de un copac.

În urma impactului cei doi ocupanți ai ATV-ului, au suferit leziuni.

La fața locului s-au deplasat un echipaj SAJ și un echipaj SMURD care au preluat răniții fiind transportați la Spitalul  de Urgență Gura Humorului.

În acest caz se fac cercetări pentru „vătămare corporală din culpă”.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version