Oaspeti din Polonia si Republica Moldova, la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului


Intră acum și în grupul de

Un număr de 30 de elevi şi şase cadre didactice din Szamotuly, Polonia, de la două şcoli cu care Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului are un parteneriat bazat pe schimb de bune practici şi informaţii culturale, s-au aflat, săptămâna trecută, pe meleagurile humorene. Acestora li s-au alăturat şi trei elevi şi un cadru didactic de la liceul partener din Republica Moldova, din localitatea Rezina. Potrivit gazdelor, programul vizitei elevilor invitaţi a fost foarte bogat, aceştia bucurându-se de frumuseţea plaiurilor bucovinene prin excursii şi participând activ la sărbătoarea colegiului care a împlinit 100 de ani de existenţă precum şi de alte activităţi care şi-au propus să prezinte diverse aspecte ale vieţii şi culturii din zona Gura Humorului.

Oaspeţii au vizitat Cetatea Sucevei şi Muzeul Satului Bucovinean, şcoala şi Salina din Cacica, dar şi şcoala din Poiana Micului. „Marginea, cu valorile ei culturale şi artistice, a însemnat foarte mult pentru elevii poloni şi moldoveni. Aici au avut prilejul să vadă cum se prelucrează lutul şi cum se transformă în artă prin măiestria meşterilor prezenţi în atelier. Ceramica neagră i-a fascinat pe elevii poloni care au avut şi de această dată ocazia să achiziţioneze suveniruri”, precizează organizatorii.

Aceştia au mai vizitat Mănăstirile Suceviţa , Humor şi Voroneţ, Cetatea Nemţului, Cheile Bicazului, Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului, fiind, totodată, invitaţi şi la Balul Bobocilor 2010 al colegiului humorean, care a fost găzduit de Sala Tisa a Hotelului Best Western, pentru ca apoi să se relaxeze la piscina din complexul Ariniş.

„Vizita prietenilor de la Şcoala nr. 1 şi de la Şcoala nr. 2 din Szamotuly, Polonia, a elevilor de la Liceul „Alexandru cel Bun” din Rezina, Republica Moldova, a demonstrat că indiferent de ţară elevii pot să se înţeleagă, pot lega prietenii, ştiu să se folosească de limba engleză pentru a comunica, iar România va avea mereu ceva de oferit, atât în ceea ce priveşte sistemul de învăţământ, cât, mai ales, bogăţia de valori şi de cultură”, spun organizatorii.


Intră acum și în grupul de