Tânăr sucevean, prins în PTF Siret având inspecția tehnică periodică a mașinii falsificată


Intră acum și în grupul de
Foto ilustrativă

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Siret au depistat un cetățean român care a prezentat la controlul de frontieră talonul care atestă inspecția tehnică periodică, cu însemnele autorităţilor bulgare, document care s-a dovedit a fi fals.

Potrivit purtătorului de cuvânt al STFP Suceava, agent de poliție Alina Petraru, miercuri, în jurul orei 21.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieșire din România, un cetățean român, domiciliat pe raza județului Suceava, în vârstă de 18 de ani.

Tânărul conducea un autoturism marca Mercedes, având aplicate plăcuțe de înmatriculare specifice Bulgariei.

Cu ocazia controlului de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea talonului care atestă inspecția tehnică periodică, lucrătorii noştri au procedat la efectuarea unor verificări suplimentare, în urma cărora au constatat faptul că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, a precizat sursa citată.


Intră acum și în grupul de