Detaliile accidentului de la Grănicești: Șoferul a pierdut controlul mașinii

Două persoane au fost rănite, joi, la Grănicești într-un accident pe DN 2 în Grănicești.

Potrivit Poliției Județene Suceava, joi, în jurul orelor 11:00 în timp ce conducea autoturismul pe DN2(E85), din direcția municipiul Suceava către orașul Siret, un bărbat din comuna Grănicești a părăsit partea carosabilă intrând în coliziune cu un stâlp de electricitate, apoi cu un podeț din beton.

Din evenimentul rutier a rezultat rănirea conducătorului auto și a unui pasager din autoturism, care au fost transportați cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.