„Nu da, daruieste!”. Politistele sucevence ofera flori barbatilor


Intră acum și în grupul de

Societatea Doamnelor Bucovinene, în parteneriat cu Instituţia Prefectului Judeţului Suceava şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava desfăşoară şi în acest an la nivelul judeţului, o serie de manifestări menite să atragă opinia publică în lupta împotriva violenţei intrafamiliale. Astfel, în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie se va desfăşura Campania intitulată „Ia atitudine! Indiferenta te face complice!”.

Debutul campaniei va avea loc în data de 25 noiembrie 2010 cu un eveniment desfăşurat sub egida „Nu da, dăruieşte!”, la orele 13.00, în incinta Shopping City Suceava când, femei poliţist din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava vor oferi domnilor câte o floare însoţită de mesajul „Violenţa asupra femeii ne răneşte pe toţi. Nu fi indiferent! Nepăsarea poate ucide!”.

Evenimentul se desfăşoară în parteneriatul dintre Parlamentul României, respectiv Comisia pentru Egalitatea de Şanse pentru femei şi bărbaţi din Camera Deputaţilor; Poliţia Română; Institutul Est European de Sănătate a Reproducerii şi Sistemul ONU din România.

Seria manifestărilor va continua în data de 29 noiembrie 2010 la orele 11:00, la sediul Prefecturii Suceava, cu Forumul „Ia atitudine! Indiferenţa te face complice!” la care vor participa reprezentanţi ai instituţiilor judeţene şi regionale cu atribuţii în domeniul prevenirii violenţei intrafamiliale, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi reprezentanţi ai societăţii civile.

Pe tot parcursul celor 16 zile de activism împotriva violenţei asupra femeii, vor fi organizate întâlniri cu publicul ţintă, pentru a aduce în atenţia publicului consecinţele în plan psihologic, social, profesional al violenţei, mecanismele de prevenţie a acestui tip de manifestare, modalităţi concrete de sprijin ale victimelor violenţei intrafamiliale, repere normative, modificări legislative.

Finalul manifestărilor dedicate luptei împotriva violenţei asupra femeii va avea loc în data de 10 decembrie cu o manifestare „in memoriam ” pentru victimele violenţei în familie la care toţi sucevenii sunt invitaţi să participe şi să aprindă câte o lumânare în memoria tuturor acestor victime.

Începând cu anul 1991, ziua de 25 noiembrie este marcată la nivel internaţional ca „ZIUA DE LUPTĂ IMPOTRIVA VIOLENŢEI DOMESTICE ”.

Potrivit IPJ Suceava, în judeţ, în primele 9 luni ale anului 2010, 1 din 4 infracţiuni intrafamiliale au fost comise cu violenţă.

Parteneri media ai Campaniei „Ia Atitudine! Indiferenţa te face complice!” Televiziunea Intermedia Suceava, Cotidianul Crai Nou şi www.newsbucovina.ro.


Intră acum și în grupul de