Intră acum și în grupul de
Un accident în care au fost rănite patru persoane după o coliziune în lanț s-a produs duminică seara pe DN 17 în afara localității Șcheia.
Potrivit anchetei polițiștilor, un tânăr de 20 de ani din satul Părhăuți, comuna Todirești, a condus duminică seara un autoturism VW Golf pe DN 17, în afara localității Șcheia dinspre Rădăuți spre Suceava. Acesta nu a păstrat o distanță regulamentară în mers față de autovehiculul din fața sa și a intrat în coliziune față-spate cu un autoturism Skoda Fabia condus de un bărbat de 38 ani, pe care l-a proiectat într-un autovehicul Renault, care era condus de un bărbat de 32 ani din Fântânele.
Toate cele trei autovehicule circulau din direcția Rădăuți spre Suceava.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a unei pasagere din VW Golf, în vârstă de 18 ani din Cajvana, precum și a trei pasageri din autoturismul Skoda Fabia, respectiv o femeie de 36 de ani, și copiii acesteia de 11 ani și 4 ani.
Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative și li s-au recoltat mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a deschis dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă”.
Intră acum și în grupul de