Elevii au intrat in vacanta de iarna!

Peste 124.000 de elevi şi preşcolari din unităţile sucevene de învăţământ au intrat de miercuri, în vacanţa de iarnă, care va dura până în 4 ianuarie 2011, potrivit ordinului ministrului Educaţiei privind structura anului şcolar 2010-2011. Cursurile semestrului I vor fi reluate în 5 ianuarie 2011 cu excepţia a 32 de şcoli din judeţ care au solicitat IŞJ Suceava prelungirea vacanţei cu 2-3 zile, urmând ca orele să fie recuperate. Semestrul II se va încheia pe 28 ianuarie. Elevii vor avea vacanţa intersemestrială în perioada 29 ianuarie – 6 februarie 2011.

Cursurile din semestrul al doilea vor începe în 7 februarie 2011 şi vor fi întrerupte în 15 aprilie pentru vacanţa de primăvară. Astfel, din 16 până în 25 aprilie 2011 elevii vor fi în vacanţa de primăvară, cursurile semestrului al doilea urmând să fie reluate în 26 aprilie. Semestrul al doilea se va încheia în 17 iunie.

Elevii vor fi în vacanţa de vară din 18 iunie până în 11 septembrie, cu o săptămână mai puţin decât în anul şcolar 2009-2010.

Totodată, elevii nu vor merge la cursuri nici în zilele libere prevăzute de lege.
Tezele din semestrul I au fost susţinute până în 17 decembrie 2010, iar cele de pe semestrul al doilea, până la data de 20 mai 2011.

În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Structura anului şcolar poate fi modificată cu condiţia asigurării unui număr de 177 de zile de cursuri, precum şi cu posibilitatea ca toţi elevii să participe, fără restricţii, la examenele de bacalaureat şi de absolvire.