Intră acum și în grupul de
Un tânăr de 24 de ani care a încercat să se spânzure în noaptea de luni spre marți a ajuns la Spitalul Municipal Rădăuți după ce și-a spart nasul când a căzut la sol fiind salvat de membrii familiei.
Potrivit primelor date ale anchetei, un tânăr de 24 de ani din Burla a încercat luni seara, aproape de miezul nopții, să se spânzure pe fondul consumului de alcool și a unei decepții în dragoste.
Tânărul a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Municipal Rădăuți – Compartimentul Primiri Urgențe, unde a fost diagnosticat prezumtiv cu „fractură de piramidă nazală”, despre care a spus că a survenit în urma căzăturii la sol în momentul când a fost împiedicat suicidul de către membrii de familie.
Tânărul a fost internat la Spitalul Municipal Rădăuți în vederea efectuării de investigații suplimentare.
În acest caz se vor efectuat cercetări de către lucrătorii Postului de Poliție Burla.