Intră acum și în grupul de
Cadrele medii sanitare şi moaşele din cele 10 spitale sucevene vor lucra „ca la carte”. Proiectul de Ordin pentru aprobarea procedurilor de practică pentru asistenţi medicali generalişti şi moaşe, elaborat de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali a fost transmis Ministerului Sănătăţii şi se află în dezbatere publică, pe pagina web, www.ms.ro, la secţiunea Transparenţă Decizională.
Procedurile medicale standardizate sunt elaborate cu scopul de a orienta asistenţii medicali şi moaşele în gestionarea cazurilor medicale şi în luarea deciziilor rapide şi corecte pentru îngrijirea pacienţilor.
Proiectul de act normativ cuprinde zece capitole care descriu în amănunt procedurile medicale pe care asistenţii medicali şi moaşele au indicaţie să le urmeze în controlul infecţiilor, pregătirea pacientului pentru recoltarea probelor de laborator, administrarea medicamentelor, terapii vasculare, îngrijirea respiratorie- monitorizare, îngrijirea cardiovasculară, îngrijirea pediatrică, cea geriatrică etc.
Cu toate acestea, deşi procedurile reprezintă o fundamentare a bunei practici bazate pe cele mai recente dovezi disponibile, nu se intenţionează înlocuirea raţionamentului medical al practicianului adaptat contextului clinic al pacientului pe care îl îngrijeşte, în funcţie de particularităţile acestuia, opţiunile diagnostice şi curative disponibile.
Toate procedurile existente se vor afla într-un proces continuu de revizuire şi actualizare.
După aprobarea proiectului de act normativ, asistenţii medicali şi moaşele din unităţile spitaliceşti vor primi broşuri cuprinzând Procedurile de practică şi bibliografia utilizată.
Intră acum și în grupul de