Un rănit ușor după o coliziune între două autovehicule pe bulevardul principal al Sucevei


Intră acum și în grupul de

Un sucevean a fost rănit ușor, sâmbătă dimineața, în urma coliziunii dintre două autovehicule pe bulevardul principal al municipiului Suceava.

Potrivit primelor date din ancheta polițiștilor, sâmbătă, în jurul orelor 10:05, un bărbat de 35 de ani din  Botoșani, care conducea un autoturism Mazda pe strada Ștefan cel Mare din Suceava, pe banda I, a efectuat un viraj la stânga, spre strada Ștefan Dracinschi, intrând în coliziune cu un autoturism Nissan condus de un sucevean de 45 de ani ce se deplasa pe str. Ștefan cel Mare dinspre str. Ana Ipătescu, pe banda a doua.  

În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală ușoară a suceveanului care a fost transportat la Spitalul Județean Suceava unde, în urma investigațiilor medicale, acestuia i s-a stabilit diagnosticul: „contuzie ușoară gleznă dreapta”.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool în aerul expirat și apoi li s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei la Spitalul Judeţean Suceava.

Cercetările în acest caz sunt continuate de lucrători din cadrul Biroului Rutier Suceava sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ vătămare corporală din culpă”.


Intră acum și în grupul de