Universitatea „Stefan cel Mare” va avea propriul post de radio

Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava va avea propriul post de radio cu emisie online pe site-ul acesteia. Rectorul universităţii sucevene, prof. dr. ing. Adrian Graur, a anunţat joi, că peste aproximativ 3-4 săptămâni postul va avea propriile emisiuni. „Sperăm să putem acoperi 5-6 ore pentru început, iar restul timpului să fie acoperit cu muzică”, a spus rectorul Graur, subliniind că prin intermediul postului de radio vor fi transmise diferite evenimente găzduite de universitate.

„De exemplu, pe data de 12 aprilie, vom acorda titlul de Doctor Honoris Causa prof. Leon Dănăilă, care are 77 de ani şi operează în fiecare zi cerebro-vascular şi este născut la Darabani. Este cel care a adus primul microscop operator în România. Vin să se opereze la el oameni din Franţa, Italia. Este directorul Institutului de Chirurgie Cerebro-vasculară „Gheorghe Marinescu”. E fondatorul şcolii de neurologie”, a precizat Adrian Graur.

Echipamentele postului de radio sunt deja achiziţionate şi urmează mobilierul.