Cu aspiratii de spital regional, Spitalul Judetean se incadreaza la categoria a II-a (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

În funcţie de clasificare, după noua metodologie, spitalele vor primi şi finanţare, astfel că acestea ar dori să fie clasificate pe o poziţie cât mai bună. Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, dr. Ludovic Abiţei a declarat că există situaţii în care unele spitale sunt superioare categoriile în care sunt incluse dar nu se încadrează în cea dinainte.

Acesta a exemplificat cu Spitalul Rădăuţi. „Cel de la Rădăuţi este prea bun pentru categoria IV dar nu se încadrează pentru a III-a. Unele spitale vor primi mai puţini bani şi nu se vor descurca şi se vor reorganiza singure. Spitalele vor fi plătite în funcţie de categorie. Vor fi şi situaţii în care, după clasificare, deşi vor avea dotări şi medici, nu vor putea face anumite operaţii pentru că nu permite categoria spitalului realizarea de intervenţii complexe. Şi atunci pacienţii vor pleca la alt spital şi, după pacient pleacă şi banul” a spus şeful DSP Suceava.

Referindu-se la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, acesta a precizat că este de categoria a II-a. „La Spitalul Judeţean dorinţa este foarte mare de a deveni spital regional, la categoria I, dar nu se încadrează. Ar trebui să aibă secţie de chirurgie cardio-vasculară şi un centru de cercetare. Şi ca să înfiinţezi o secţie de chirurgie cardio-vasculară e mult. Centru medical de cercetare, printr-o hotărâre a două ministere se poate face, după care vine finanţarea şi toate celelalte” a explicat Ludovic Abiţei.

Potrivit proiectului de ordin de ministru privind clasificarea spitalelor, din luna mai acestea vor fi de 5 categorii. Clasificarea spitalelor va avea un rol esenţial în elaborarea propunerilor de modelare a finanţării suplimentare a spitalelor, pe nivele de competenţă şi performanţă, şi pentru planificarea achiziţiilor de aparatură medicală.
Ministerul Sănătăţii a propus clasificarea spitalelor în 5 categorii:
Spitale de categoria V: nivel de competenţă limitat – spitale care asigură, după caz, următoarele servicii medicale: servicii medicale pentru îngrijirea bolnavilor cronici, servicii medicale într-o singură specialitate sau servicii paleative.

Spitale de categoria IV: nivel de competenţă bazal – spitale care deservesc populaţia pe o rază administrativ-teritorială limitată, pentru afecţiuni cu grad mic de complexitate.

Spitale de categoria III: nivel de competenţă mediu – spitale care deservesc populaţia judeţului din aria administrativ-teritorială unde îşi are sediul şi, doar prin excepţie, din judeţele limitrofe, pentru afecţiuni cu grad mediu de complexitate.

Spitale de categoria II (cu subcategoria II M pentru unităţile monoprofil) : nivel de competenţă înalt – spitale care deservesc populaţia judeţului din aria sa administrativ-teritorială, precum şi din judeţele limitrofe, cu nivel înalt de dotare şi încadrare resurse umane şi care asigură furnizarea serviciilor medicale cu grad mare de complexitate.

Spitale de categoria I (cu subcategoria I M pentru unităţile monoprofil): nivel de competenţă foarte înalt – spitale care asigură asistenţa medicală la nivel regional, deservind populaţia judeţului din aria sa administrativ-teritorială, precum şi alte judeţe, cu cel mai înalt nivel de dotare şi încadrare cu resurse umane şi care asigură furnizarea serviciilor medicale cu grad de complexitate foarte înalt.


Intră acum și în grupul de