Trei tineri suceveni care au găsit muniție din al doilea război mondial, cercetați penal pentru nerespectarea regimului armelor și muniției


Intră acum și în grupul de

Polițiștii de frontieră suceveni au descoperit într-un autoturism oprit în trafic muniție veche din cel de al Doilea Război Mondial și un detector de metale.

Potrvit STPF Suceava, la sfârşitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei au oprit în trafic, pe raza localității Bobeica, un autoturism înmatriculat în România.

În mașină se aflau trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 27 de ani, din județul Suceava, iar în urma unui control efectuat asupra autoturismului a fost descoperită într-un rucsac muniție veche într-o stare avansată de degradare (35 de cartușe calibru 7,62 mm, 35 de tuburi cartuș calibru 7,62 mm și 2 gloanțe). De asemenea, polițiștii de frontieră au mai descoperit și un detector de metale pentru care niciunul dintre cetățenii din autoturism nu a putut prezenta autorizație de folosire eliberată de autoritățile competente.

Cei trei au declarat că au găsit muniția în zona Măgura, pe direcția localității Cârlibaba, urmând să stabilească ce vor face cu ea.

În acest caz  s-a întocmit lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și muniției, urmând ca bunurile să fie predate reprezentanților IPJ Suceava pentru continuarea cercetărilor și dispunerea măsurilor legale ce se impun. 


Intră acum și în grupul de