Sucevenilor li se va interzice debransarea de la reteaua de termoficare (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Sucevenii nu se vor mai putea debranşa de la sistemul centralizat de termoficare, după ce, la propunerea primarului municipiului reşedinţă de judeţ, Ion Lungu, Consiliul Local va adopta o hotărâre în acest sens.

Edilul-şef al Sucevei a declarat, în cadrul conferinţei de presă de miercuri, că la sfârşitul lunii aprilie, va încheia cu firma Adrem Invest Bucureşti contractul pentru noua firmă de termoficare a municipiului Suceava în care municipalitatea urmează să pună la dispoziţia firmei terenul şi utilităţile, iar Adrem Invest va realiza investiţiile în noua centrală, care pot ajunge până la 50 de milioane de euro.

Primarul a spus că municipalitatea va trebui să semneze şi o înţelegere prin care acordă exclusivitate investitorului pentru furnizarea de energie termică. El a arătat că în condiţiile în care agentul termic livrat de noua firmă va fi de 116 lei/Gcal, fără TVA, la mai mult de jumătate faţă de preţul actual, încălzirea în locuinţele din municipiu va fi mai ieftină, motiv pentru care consideră că este necesară interzicerea debranşărilor de la sistemul centralizat.

Lungu a explicat că această decizie este determinată şi de faptul că Primăria se obligă să achiziţioneze anual 270.000 de gigacalorii de la noua societate. El nu consideră că interzicerea debranşărilor poate fi considerată o practică neconcurenţială, menţionând că pe un condominiu nu trebuie să existe sisteme diferite de încălzire.

Firma de inginerie industrială Adrem Invest Bucureşti a câştigat licitaţia organizată de Primăria Suceava pentru construirea unei centrale termice în oraş şi înfiinţarea unei noi societăţi de termoficare. Combustibilul pe care va funcţiona centrala va fi gazul metan în timpul iernii şi biomasa pe perioada de vară.

Primăria Suceava şi societatea Termica SA Suceava urmează să pună la dispoziţia firmei terenul şi utilităţile, iar Adrem Invest va realiza investiţiile în noua centrală, care pot ajunge până la 50 de milioane de euro.

Durata de execuţie a noii centrale este de minimum doi ani, iar în iarna 2011-2012 locuinţele racordate la sistemul centralizat vor primi agent termic de la capacităţile existente.

Compania de termoficare Termica Suceava a început în luna mai procedurile privind atragerea de investiţii private în vederea realizării unei centrale termice de cogenerare, precum şi pentru retehnologizarea CET cărbune, angajând casa de avocatură Boştină şi Asociaţii pentru furnizarea serviciilor de consultanţă.

Primarul Sucevei a susţinut în ultimii doi ani că este necesară o nouă centrală termică, dimensionată la actuala piaţă de energie termică din municipiu, întrucât centrala actuală este mult prea mare, iar costurile ridicate ale acesteia determină un preţ mare pentru gigacaloria furnizată în sistemul centralizat de termoficare.

Firma Adrem Invest, fondată în anul 1992 de Adrian Bodea, este specializată în inginerie industrială şi a derulat proiecte de automatizări industriale, eficientizare energetică sau tehnologii sub vid. Datele RECOM arată că firma este deţinută de trei persoane fizice: Adrian Bodea (45%), Corneliu Bodea (45%) şi Andreia Mihaela Beatrice Bodea (10%).


Intră acum și în grupul de