Valuri de controale pe noul Cod al Muncii la societatile sucevene


Intră acum și în grupul de

Doar în prima săptămână a acestei luni controalele efectuate de ITM Suceava împreună cu Garda Financiară pe linia muncii la negru au fost date amenzi de aproximativ 70.000 de lei.

Conform datelor obţinute de la Inspectoratul teritorial de Muncă Suceava, în perioada 2 – 7 mai, au fost derulate 66 de controale la diferite societăţi comerciale din judeţ, fiind aplicate nu mai puţin de 39 de sancţiuni contravenţionale.

Din valoarea totală a amenzilor, 50.000 de lei reprezintă sancţiuni pentru descoperirea derulării muncii fără forme legale, iar 20.000 de lei sunt pentru încălcarea altor prevederi legale în domeniul relaţiilor de muncă în conformitate cu HG 161/2006.

Şeful ITM Suceava, Ionuţ Creţuleac, a declarat că „la controalele efectuate până acum au participat 15 inspectori de muncă şi pentru a fi prevenite situaţiile neplăcute în care acestora li se adresau injurii s-au erau agresaţi, ei au fost însoţiţi şi de 8 jandarmi şi doi inspectori de poliţie, iar acţiunile de control vor continua şi în perioada următoare”.

Noul Cod al Muncii prevede amenzi cuprinse între 10.000 şi 20.000 de lei pentru firmele la care lucrează măcar o singură persoană fără forme legale, iar în situaţia în care sunt găsite peste cinci persoane care muncesc la negru, angajatorul se alege cu dosar penal.


Intră acum și în grupul de