Vasile Ilie: “La nivelul judetului Suceava, se vor ridica 21 gradinite si 61 de crese”


Intră acum și în grupul de

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Vasile Ilie, anunţă că micuţii suceveni vor beneficia în anul 2012, odată cu finalizarea proiectelor propuse şi finanţate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), de un număr de 19 grădiniţe şi de 61 de creşe noi.

“MECTS a demarat un proiect pentru Reforma Educaţiei Timpurii (PRET) în cadrul căruia judeţul Suceava este prins cu un număr de 21 grădiniţe. Toate aceste imobile vor fi realizate după un proiect tip în funcţie de numărul de copii care vor urma programul din cadrul grădiniţelor. Unele vor fi de un modul pentru 40 de copii, altele vor fi de două module, pentru 80 de copii, în funcţie de numărul de copii existenţi la nivelul fiecărei comunităţi locale pentru perioada următoare”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, vicepreşedintele CJ Suceava, Vasile Ilie.

Potrivit acestuia, la nivelul judeţului Suceava se va implementa şi un proiect care se referă la “Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii”, aprobat prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 105/2010. Acest program se referă la construcţia de creşe în toată ţara, la nivelul oraşului Suceava fiind preconizate a se ridica 61 de creşe.

„Deocamdată, în cursul acestui an, se vor realiza proiectele tip, iar spre sfârşitul anului, sau începând cu anul viitor, datorită faptului că sunt construcţii tip, acestea vor fi ridicate într-un timp foarte scurt, acesta reprezentând şi marele avantaj al acestui gen de proiecte, alături de costurile mici pe care le implică”, a declarat Vasile Ilie, menţionând că timpul de aşteptare al părinţilor, după care copiii vor intra în creşe, respectiv în grădiniţe, poate fi anul 2012, pentru primele obiective terminate.

Vicepreşedintele este de părere că iniţiativa demarării acestor proiecte este una benefică, având în vedere faptul că „s-a constatat la nivelul ţării că din tot ciclul de învăţământ, îndeosebi preşcolarii suferă cel mai mult din cauza lipsei creşelor şi a grădiniţelor, inclusiv pe plan local, la Suceava”.

Ilie precizează faptul că atât municipiul Suceava, cât şi celelalte municipii şi comune din judeţ beneficiază de programul de creşe şi grădiniţe, proiectate şi finanţate de MECTS, prin Unitatea de Management a Proiectelor pentru Modernizarea Reţelei Şcolare şi Universitare, care se ocupă de grădiniţe şi implementează PRET.


Intră acum și în grupul de