„Ziua Internationala a Copilului”, sarbatorita in avans de elevii suceveni, la Galleria Mall Suceava


Intră acum și în grupul de

Spaţiul pietonal din faţa Complexului Galleria Mall Suceava a fost animat sâmbătă după-amiază de zeci de elevi suceveni din clasele I-IV, care au participat la numeroase jocuri şi probe interactive care le-au stimulat imaginaţia şi creativitatea, în cadrul unui concurs premergător zilei de 1 iunie.

„Astăzi încercăm să sărbătorim în avans ziua de 1 iunie, < Ziua Internaţională a Copilului > , şi am invitat elevii să se întreacă în câteva probe. Prima probă este cea de desen pe asfalt cu tematica aferentă < Zilei Copilului > („Copilăria Fericită”, „Jocurile Copilăriei”), după care va urma o probă de realizare de poster, în care cei mici vor trebui să scrie un mesaj dedicat zilei de 1 iunie, pentru ca la final să se întreacă în alte trei probe sportive (tras de frânghie, aruncare la ţintă şi proba de îndemânare prin care copiii vor trebui să aducă cât mai multe pahare cu apă). Avem de asemenea şi o surpriză care constă în premierea celei mai unite echipe, care va câştiga o mascotă pentru clasa lor”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, Adriana Nichitean, învăţător la Şcoala cu clasele I-VIII Nr.9 „Ion Ceangă” Suceava.

Evenimentul s-a desfăşurat sâmbătă, 28 mai, cu participarea elevilor de la Şcoala Generală cu clasele I-VIII Nr.8 Suceava, de la clasele a II-a, a III-a şi a IV-a, urmând ca miercuri, pe data de 1 iunie, în cadrul aceluiaşi concurs, care va avea aceleaşi probe, să participe elevii de la Şcoala cu clasele I-VIII „Ion Creangă”, copii de la Şcoala cu clasele I-VIII Salcea, de la Şcoala Generală Nr.4 şi de la Şcoala cu clasele I-VIII Nr.3 Suceava.

Potrivit sursei citate, manifestarea s-a desfăşurat în parteneriat cu Galleria Mall Suceava, care la final a oferit fiecărui participant câte o carte şi dulciuri, alături de diplome şi premii pentru cei clasaţi pe locul I, care urmau a fi răsplătiţi cu echipemente sportive pe care le vor putea utiliza la ore (mingi, rachete de tenis ş.a.).


Intră acum și în grupul de