Acasă Social Detaliile accidentului cu trei răniți de la Cumpărătura: După o depășire, șoferul...

Detaliile accidentului cu trei răniți de la Cumpărătura: După o depășire, șoferul unei camionete a pierdut controlul mașinii și s-a răsturnat pe câmp

Trei persoane au fost rănite, duminică după amiaza, într-un accident produs pe DN 2 în zona localității Cumpărătura.

Potrivit anchetei polițiștilor, duminică în jurul orei 15:35, un șofer conducea o autoutilitară Iveco, pe DN 2, din direcția Suceava înspre Cumpărătura.

Acesta a efectuat o manevră de depășire a unui autoturism, iar la revenirea pe banda sa, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, împrejurări în care, a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe acostament, pe suprafața vegetală și ulterior pe un teren agricol, unde s-a răsturnat, autovehiculul revenind pe roți.

În urma evenimentului rutier conducătorul vehiculului și doi pasageri au suferit leziuni ușoare.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ, prelevându-i-se mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de lucrători din cadrul Biroului Rutier Suceava, sub aspectul săvârşirii infracțiunii vătămare corporală din culpă.