Acasă Social Materiale sportive in valoare de 37.000 lei pentru 18 unitati scolare din...

Materiale sportive in valoare de 37.000 lei pentru 18 unitati scolare din judetul Suceava (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Optsprezece unităţi şcolare sucevene sunt implicate în proiectul “Creşterea accesului la serviciile de prevenţie medicală primară pentru copiii şi adolescenţii din România. Alimentaţia sănătoasă şi activitatea fizică în rândul copiilor şi adolescenţilor din România”, proiect finanţat cu suma de 37.000 lei, a informat marţi, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava, Petru Carcalete, în cadrul unei conferinţe de presă.

“Proiectul este iniţiat de Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional de Sănătate Publică Bucureşti, prin Centrul Regional de Sănătate Publică Sibiu şi este implementat la nivel naţional în perioada 2009-2011. Acest proiect are drept obiectiv stoparea şi scăderea până în anul 2020 a tendinţei de creştere a cazurilor de supraponderabilitate şi obezitate în rândul copiilor şi a adolescenţilor din România, prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos. În acest context, proiectul conceput de autorităţile din România permite adoptarea unor politici de prevenţie primară bazate pe dovezi, prin care această problemă de sănătate publică să poată fi gestionată într-o manieră eficientă şi durabilă”, a declarat Petru Carcalete în timpul conferinţei de presă.



Potrivit sursei citate, există câteva unităţi şcolare de învăţămînt care participă direct la acest proiect. Este vorba de: 5 licee, 5 şcoli generale cu clasele I-VIII şi 8 grădiniţe. “Aceste şcoli participante vor derula activităţi ce au drept scop stimularea interesului copiilor pentru educaţie fizică şi sport, precum şi dezvoltarea unor comportamente privind o alimentaţie sănătoasă, sprijinul din partea finanţatorilor constând în materiale sportive în valoare de 37.000 lei”, a explicat şeful IŞJ Suceava.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version