Campulung Moldovenesc a dat liber la distractie “micilor ofiteri”

Elevii Colegiului Militar Liceal „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc au spus joi după amiază, la revedere, anului şcolar încheiat şi au intrat în binemeritata vacanţă de vară.

Aproximativ 700 de elevi, cadre didactice şi oficialităţi locale au fost prezente la acest moment şi au avut parte de o ceremonie specială.

Primarul municipiului Câmpulung, Gabriel Constantin Şerban a participat şi el la eveniment şi le-a spus celor prezenţi că pentru autorităţile locale „Colegiul Militar Liceal „Ștefan cel Mare” a fost și va rămâne un mesager al Câmpulungului în țară și în lume prin profesorii de mare valoare și elevii cu performanțe deosebite atât la învățatură cât și pe plan sportiv.

“Sunt mândru de faptul că aici, într-un oraș de la poalele Rarăului, în inima Bucovinei, dăinuie un spațiu unde se mai păstrează valorile românești, unde onoarea, disciplina și respectul sunt ridicate la rang de tradiție. Această unitate de învățământ militar de stat a reușit în fiecare an să devină un reper în sistemul național al instituțiilor de învățământ”, a declarat edilul-şef câmpulungean.