Elita Colegiului National „Stefan cel Mare” Suceava a fost rasplatita cu premii in bani, in ultima zi a anului scolar

Festivitatea de închidere a anului şcolar 2010-2011 organizată pe parcursul dimineţii de vineri la Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare” din Suceava a fost una specială întrucât a cuprins şi premierea celor 39 de elevi ai instituţiei de învăţământ, care s-au remarcat la olimpiadele şcolare. Aceiaşi elevi excepţionali ai colegiului sucevean vor participa duminică la cea de-a III-a ediţie a „Galei Olimpicilor Suceveni” 2011, care se va desfăşura în Sala Polivalentă a Complexului “Conacul Domnesc” din Suceava.

Premierea elitelor a debutat cu audierea imnului naţional al României, după care directorul colegiului, Dan Popescu, a transmis celor prezenţi mesajul său. “Am încheiat, astăzi, al 150 – lea an de învăţământ la Colegiul Naţional << Ştefan cel Mare >> Suceava. Doresc să îi felicit in corpore pe toţi elevii noştri pentru rezultatele foarte bune şi bune obţinute la învăţătură şi urez deopotrivă succes viitorilor noştri bacalaureaţi şi elevilor de clasa a VIII-a care luni, vor susţine prima probă de examen din cadrul testelor naţionale”, au fost cuvintele adresate de directorul instituţiei de învăţământ.

Alături de prof. Gabriel Hacman, director adjunct al reputatului colegiu, Dan Popescu a acordat, în primă fază, premii “celor mai străluciţi” elevi care s-au remarcat la olimpiadele naţionale şi internaţionale, oferind totodată şi înalta distincţie de “Elev al Anului”.

În acest an, mult râvnitul titlu a fost disputat de doi elevi ai colegiului, în urma unor deliberări ambii fiind distinşi cu onorifica distincţie. Primul titlu s-a îndreptat către Teodora Bucaciuc, elevă în clasa a IX-a, care a fost distinsă pentru rezultatele deosebite obţinute la Olimpiada de limba germană şi nu numai, alături de Eugen Apopei, care de asemenea a primit placheta de onoare a colegiului, pentru merite excepţionale la fizică.

Pentru a destinde festivitatea de premiere, directorul Colegiului “Ştefan cel Mare” a reluat o glumă făcută de Bill Gates, pe care a mai spus-o absolvenţilor şi cu alte ocazii: „Să aveţi înţelegere şi faţă de cei care nu sunt foarte premiaţi, pentru că mâine, când veţi fi la lucru, vă vor fi şefi!”.

A urmat apoi premierea elevilor care s-au remarcat la concursurile naţionale, iar spre deosebire de anul trecut, colegiul a reuşit să obţină şi o sponsorizare “simbolică, dar mult meritată”, după cum a dezvăluit Dan Popescu. În acest sens, elevii premiaţi au fost rugaţi să se prezinte după festivitatea de premiere la secretariatul şcolii, acolo unde au primit cărţi şi premii în bani, sumele fiind cuprinse între 100 şi 500 lei.

Interesant de menţionat este şi faptul că printre premianţi s-a aflat şi un elev de clasa a X-a, de cetăţenie portugheză, distins cu două diplome, despre care conducerea colegiului a afirmat că “a făcut progrese uriaşe”, lucru ce demonstrează că renumitul Colegiu Naţional “Ştefan cel Mare” Suceava a devenit un liceu internaţional. Diplomele primite de aceşti elevi au purtat şi semnătura inspectorului şcolar general, Petru Carcalete, fapt pentru care, în opinia directorului Popescu, acestea au “o valoare simbolică deosebită”.

Festivitatea organizată în curtea interioară a colegiului s-a încheiat cu premierea pe clase, moment în care fiecare diriginte a acordat diplome meritorii pentru cei mai buni elevi, de la fiecare clasă, printre premianţi remarcându-se elevii de clasa a V-a care au reuşit performanţa de a obţine mai multe medii finale de 10, pentru întreg parcursul anului şcolar 2010-2011. Cei mai tineri elevi ai instituţiei de învăţământ s-au încurajat, astfel, reciproc, susţinându-şi zgomotos favoriţii.