Cinci elevi din judetul Suceava au fost eliminati din BAC, la proba scrisa la limba si literatura romana


Intră acum și în grupul de

Prima probă scrisă a examenului de bacalaureat 2011, care a debutat luni 27 iunie, a fost una cu ghinion pentru 5 elevi din judeţul Suceava, care au fost eliminaţi din examen, fiind acuzaţi de fraudă, a informat pentru NewsBucovina.ro, Laura Hacman, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava. Potrivit acesteia, trei dintre elevii care au fost prinşi copiind sunt de la Colegiul Naţional “Alexandru cel Bun” din Gura Humorului, iar ceilalţi doi provin de la Grupul Şcolar “Ion Nistor” din Vicovu de Sus, respectiv Colegiul Naţional “Dragoş Vodă” din Câmpulung Moldovenesc.

Laura Hacman a mai arătat că la proba scrisă la limba şi literatură română a examenului de BAC 2011 s-au înscris 7.127 elevi, dintre care doar 6.975 au fost prezenţi (152 absenţi).

„Totodată, au existat şi două cazuri excepţionale de susţinere a examenului. Este vorba despre un elev care a susţinut examenul asistat, fiind internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă << Sfântul Ioan cel Nou >> Suceava şi un alt elev de la Colegiul Naţional << Dragoş Vodă >> din Câmpulung Moldovenesc, internat în spital din cauza unei fracturi la braţul stâng. Acesta şi-a dictat teza”, a declarat Laura Hacman.

Se pare că examenul de astăzi nu le-a dat prea mari dureri de cap elevilor suceveni, care s-au arătat încântaţi de subiectul 3 al tezei, care a constat în redactarea unui eseu despre particularităţile de construcţie a personajului dintr-un text dramatic studiat, aparţinând unuia dintre autorii canonici: I.L.Caragiale, Camil Petrescu sau Marin Sorescu. „Personal am ales Caragiale. Mă consider mulţumită de subiectele care au picat la proba scrisă de la limba română. Cred că au fost accesibile tuturor şi apreciez modul în care au fost concepute cerinţele subiectului 3, pentru că ne-au dat o mai mare deschidere şi posibilitatea de expune ceea ce am învăţat într-o manieră largă”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, Alexandra C., absolventă de clasa a XII-a, de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”.

Marţi, 28 iunie 2011, va avea loc proba scrisă la limba şi literatura maternă, acolo unde va fi cazul, urmând ca pe data de 29 iunie, candidaţii să susţină proba obligatorie a profilului, iar pe data de 1 iulie, proba la alegere a profilului şi specializării. În data de 3 iulie vor fi afişate primele rezultate, în 4 iulie vor putea fi depuse eventualele contestaţii, care vor fi soluţionate în perioada 5-7 iulie, urmând ca pe data de 8 iulie să fie afişate rezultatele finale.


Intră acum și în grupul de