Acasă Social Scandal într-o familie din Vadu Moldovei după ce soțul a pierdut salariul...

Scandal într-o familie din Vadu Moldovei după ce soțul a pierdut salariul într-o noapte la păcănele

Polițiștii au fost chemați, duminică după amiaza, să aplaneze un scandal într-o familie din Vadu Moldovei izbucnit din cauză că soțul a pierdut banii la jocuri de noroc.

Potrivit datelor din anchetă, duminică în jurul orei 16:34, lucrătorii din cadrul S.P.R.1 Vadu Moldovei au intervenit în urma unui apel la 112, raportat de o femeie din localitate. Aceasta a semnalat că soțul ei provoacă un scandal și o amenință cu acte de violență.

Conform informațiilor, incidentul a început în jurul orei 16:00, când femeia și-a adus soțul acasă, după ce acesta petrecuse noaptea precedentă la o unitate de jocuri de noroc din Fălticeni, unde a pierdut salariul. Disputa a izbucnit din cauza pierderii banilor, ducând la un conflict în care soțul a început să provoace scandal.

Poliția a intervenit prompt și a reușit să aplaneze conflictul. După evaluarea riscului, s-a constatat că nu există un pericol iminent care să necesite emiterea unui ordin de protecție provizoriu (OPP). Soțul a solicitat să fie transportat la domiciliul tatălui său din Fălticeni, cerere care a fost îndeplinită.

În urma incidentului, a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de „Violență în familie”, iar cazul va fi investigat procedural de către lucrătorii Postului de Poliție Vadu Moldovei.