Liderul Consiliului Judetean Suceava vrea schimbarea legislatiei privind achizitiile publice (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, proaspăt reales lider al Consiliului Regional de Dezvotare NE, a anunţat, marţi, că toţi specialiştii pe proiecte europene din cele şase judeţe componente ale Regiunii de Dezvoltare NE vor fi reinstruiţi, în perioada următoare, pe problema eligibilităţii proiectelor şi în zona achiziţiilor publice.

Flutur a atras atenţia că Uniunea Europeană este extrem de atentă asupra modului de cheltuire a banilor publici pe care îi alocă şi că „ne interesează pe viitor să nu mai greşim”. „Specialiştilor li se va prezenta şi cazuistica de până acum pentru a putea înţelege mai uşor lucrurile, chiar şi la nivel de fineţe de interpretare a textelor de lege”, a ţinut să explice liderul Regiunii de NE.

Gheorghe Flutur a mai spus că una dintre preocupările viitoare ca lider al CRDNE va fi să ceară modificarea legii achiziţiilor publice. „Tot mai mulţi primari ni se plâng de birocraţia excesivă şi de faptul că se tergiversează soluţionarea contestaţiilor depuse ca urmare a aflării rezultatelor la licitaţiile publice”, a afirmat preşedintele CJ Suceava, care a mai adăugat şi faptul că aceiaşi primari se confruntă destul de des cu situaţii în care câştigători sunt firme „fantomă” din diverse ţări ale UE care nu pot fi contactate pentru a finaliza proiectele începute. „E drept că există acea garanţie de bună execuţie, dar mai trebuie găsit ceva pentru a-i obliga să îşi facă treaba”, a conchis liderul Regiunii de NE.


Intră acum și în grupul de