Acasă Social Un elev de la Colegiul National „Nicu Gane” din Falticeni a fost...

Un elev de la Colegiul National „Nicu Gane” din Falticeni a fost desemnat „Delegat de Tineret la ONU”. Vezi aici reactia tanarului


Intră acum și în grupul de

Bogdan Baciu, vicepreşedintele CJE Suceava, preşedinte al Consiliului copiilor – Spune Suceava, elev la Colegiul Naţional „Nicu Gane” din Fălticeni a fost ales Delegat de Tineret la ONU, în cadrul concursului cu acelaşi nume, se arată într-un comunicat de presă venit din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Suceava.

“Am fost ţinut cu sufletul la gură până azi, 1 august, pentru a primi rezultatele concursului Delegat de Tineret la ONU. Dar a meritat. După trei etape de selecţie, după analiza CV-ului, a scrisorilor de recomandare, a eseului, am ajuns printre primii 10 candidaţi. Am mers mai departe, neîncrezător, recunosc, şi am ajuns în urma interviului la debate-ul final, cu un singur contra-candidat. Astăzi am primit confirmarea finală – http://www.anst.gov.ro/delegatonu/ Mai exact, în perioada august – septembrie, merg la Bucureşti şi prin ţară pentru consultări cu toate structurile reprezentative ale tinerilor (ANST, CNE, USR şi ONG-uri) pentru a pregăti un raport cu privire la situaţia tinerilor din România. În luna octombrie, împreună cu colega mea, Alexandra Nastase (President at Romanian Center for International Relations and Security Studies), voi merge la ONU, unde timp de două săptămâni voi participa la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite (octombrie). În februarie, revin în S.U.A., la New York, pentru Comisia pentru Dezvoltare Socială. Urmează apoi 6 luni de lucru cu tineretul în România, timp în care trebuie să îndeplinesc o serie de obiective stricte (raport de informare, personal diseminat în rândul tuturor instituţiilor contactate anterior, reîntâlnire cu organizaţii contactate iniţial, implicare în selecţia următorilor delegaţi de tineret, redactare document “lecţii învăţate”, organizarea de minimum 3 dezbateri publice şi sesiuni de informare cu privire la mandatul lor şi agenda ONU”, arată pe blogul său, Bogdan Baciu.



Potrivit aceleiaşi surse, după luna februarie tânărul va trebui să implementeze şi să disemineze acest proiect în aşa fel încât vocea tinerilor din România, precum şi problemele cu care aceştia se confruntă, să fie auzite, şi mai ales rezolvate la un nivel înalt.

“Să nu uităm că la începutul lumii aprilie 2012, împreuna cu colegul meu Nistor Paul voi participa la faza internaţională a concursului de proiecte pe mediu ce va avea loc în AZERBAIDJAN”, informează pe blogul său delegatul de tineret la ONU.

Pentru informaţii suplimentare, poate fi accesat blog-ul personal al lui Bogdan Baciu – http://vreausapotsapotsavreau.wordpress.com/


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version