Pana la sfarsitul acestui an, sectiile de obstetrică si neonatologie ale Spitalului Municipal Radauti vor fi reabilitate. Afla detalii aici


Până la sfârşitul anului 2011, secţiile de obstetrică şi neonatologie ale Spitalului Municipal Rădăuţi vor fi reabilitate în cadrul unui program al Ministerului Sănătăţii şi Băncii Mondiale, se arată pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

Potrivit sursei menţionate, CSEKE Attila, fostul ministru al Sănătăţii a semnat la sfârşitul acestei săptămâni contractul cu societatea de construcţii care a câştigat licitaţia pentru modernizarea secţiilor de obstetrică şi neonatologie din spitalul rădăuţean, astfel încât acestea să se ridice la nivelul cerinţelor actuale şi a normelor europene.

“Suprafaţa care va fi reabilitată este de peste 900 m2”, se arată pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

În informare se specifică faptul că vor fi realizate lucrări de rezistenţă mecanică şi stabilitate, securitate la incendiu, igienă, siguranţă în exploatare, protecţie împotriva zgomotului, economie de energie şi izolare termică.

“Valoarea totală a contractului este de 4.607.476 lei şi se realizează în cadrul Proiectului privind reforma sectorului sanitar – faza a 2-a, cu finanţare de la Banca Mondială şi Banca Europeană de Investiţii. Procedura de achiziţie s-a desfăşurat conform cerinţelor Băncii Mondiale şi a fost supravegheată de experţii acestei instituţii.

În perioada 2010-2011, în cadrul proiectului derulat cu Banca Mondială, au mai fost reabilitate încă 5 maternităţi în Braşov, Iaşi, Cluj-Napoca, Sibiu, Brăila”, sursa ms.ro