Intră acum și în grupul de
Ion lungu a mai spus că hotărârea de numire a acestora, cetăţeni de onoare ai Sucevei, va fi supusă atenţiei deliberativului local în urma solicitării venite pe adresa municipalităţii din partea Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici.
Pe lista întocmită se află Alexandru Jaucă de 85 de ani, Vasile Pânzaru de 81 de ani, Filaret Toma de 86 de ani, Mihai Mârza de 88 de ani şi Aurel Nichiforeanu de 72 de ani.
„Sunt persoane în vârstă, deportate, care au avut mult de suferit de-a lungul vremii astfel că gestul de a-i numi cetăţeni de onoare este o recunoaştere morală din partea municipalităţii pentru chinul pe care l-au trăit, o mică alinare sufletească dacă vreţi din partea Primăriei”, a declarat Ion Lungu.