Sărbătoarea Copilăriei a adus bucurie, joc și culoare la Marginea


Intră acum și în grupul de

Primăria și Consiliul Local al Comunei Marginea au organizat duminică, 1 iunie 2025, la Amfiteatrul din localitate, evenimentul ,, Sărbătoarea Copilăriei”, ediția a III-a.

În prima parte a evenimentului au evoluat membrii grupelor de dans din cadrul Ansamblului Ceramik ART din Marginea, Grupul vocal Aripi sonore din Marginea, coordonat de doamna profesoară Cătălina Herghelegiu și 25 de elevi ai clasei de canto din cadrul Școlii Voice Art by Patricia Buliga.

Universul fermecat al copilăriei a fost adus de către personaje din povești și desene animate precum: Cenușăreasa și Prințul, Elsa și Ana, Albă ca Zăpada și Prințul, Minnie Mouse, Broscoiul din povestea ,,Prințul fermecat”, Peppa Pig, Fata și Băiatul pirat.

Toți cei prezenți la eveniment s-au putut bucura de momentele artistice prezentate, cântând și dansând la unison cu cei de pe scenă versuri despre copilărie.

Copiii au primit dulciuri, s-au jucat cu personajele prezente la eveniment, au desenat cu cretă colorată, bucurându-se de fiecare clipă petrecută împreună. Pensulele magice ale personajelor și culorile vii au transformat fețele copiilor în mici opere de artă.

Evenimentul a fost realizat în parteneriat cu Asociația Reper Etnocultural Identitar și Școala Voice Art by Patricia Buliga.

Fiecare zâmbet a fost o poveste, fiecare dans, un pas către o copilărie colorată și plină de farmec, fiecare cântec despre copilărie, o cale către  emoții autentice și calde amintiri. Sărbătoarea Copilăriei a fost mai mult decât un simplu eveniment- a fost o adevărată sărbătoare a bucuriei, creativității și prieteniei.


Intră acum și în grupul de