Sucevenii sfideaza gerul si protesteaza in continuare (VIDEO)

Zeci de protestatari s-au adunat duminică seara, în ciuda gerului, pentru a 16-a zi consecutiv în faţa Palatului Administrativ din Suceava unde au scandat lozinci antiprezidenţiale, antiguvernamentale şi au cerut demisia Guvernului şi alegeri anticipate.

Ei au scandat „Poate fi cât de frig, noi aici tot venim!”, „Jos Băsescu!”, „Jos Guvernul!”, „Nu vă fie frică, PDL tot pică!”, „Oprea şi cu gaşca lui, trădătorii neamului!” şi „Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi!”. Manifestanţii au spus că sunt hotărâţi să-şi continue protestele până când actuala putere va demisiona.

De remarcat este că un grup de suceveni, citat de un cotidian local, a anunţat că intenţionează ca în cursul zilei de luni să organizeze un miting de susţinere a actualei conduceri a Consiliului Judeţean Suceava.

Iniţiatorii doresc să mobilizeze în faţa Palatului Administrativ din Suceava circa 2.000 de persoane cu scopul de a susţine actuala putere PDL din judeţul Suceava, ca reacţie la protestele din ultimele zile din centrul municipiului reşedinţă de judeţ.

Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, potrivit sursei citate, că nu doreşte asemenea manifestări şi a îndemnat oamenii să stea acasă. „Am aflat şi eu despre această iniţiativă. Nu sunt de acord cu aşa ceva şi îi rog pe oameni să stea acasă. Nu mitingurile sunt soluţia în acest moment”, a spus Flutur.