Austriecii cauta drujbisti. Afla aici data limita de depunere a CV-urilor


Intră acum și în grupul de

Până la finele acestei luni, firma austriacă “MEN FOR TRESS GmbH” din localitatea Waldhausen im Strudengau din Austria pune la dispoziţia sucevenilor calificaţi ca drujbişti, un număr de zece posturi vacante, se arată pe site-ul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Suceava.

Potrivit aceleiaşi surse, principalele responsabilităţi vor fi exploatarea forestieră motor-manuală si amenajarea pădurilor din Austria. Un avantaj la angajarea potenţialului lucrător îl va constitui experienţa ca drujbist de minim cinci ani lucraţi în pădure, precum şi cunoaşterea la un nivel mediu-avansat a limbii germane.

„Contractul va fi semnat pe o perioadă de 6 luni cu posibilitate de prelungire încă 3 luni, iar salariul va fi de 1.300 euro (net)/lună. Un alt beneficiu al acestor locuri de muncă îl constituie cazare oferită de angajator într-o locuinţă cu – dormitor, bucătărie, maşină de spălat ş.a. alături de – echipament de lucru, utilaje şi consumabile, accesorii pentru lucru, autoturism pentru deplasari, inclusiv combustibil şi service”, se arată pe site-ul AJOFM Suceava.

Persoanele interesate de unul dintre aceste job-uri au ca termen limită de aplicare a CV-urilor data de 26 aprilie 2012.

Detalii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon – 0230/523.279, int. 104.


Intră acum și în grupul de