77 de agenti economici din judet, asteptati la „Bursa Generala a Locurilor de Munca” organizata de AJOFM Suceava


Intră acum și în grupul de

La „Bursa Generală a Locurilor de Muncă” care va avea loc vineri, 27 aprilie 2012, de la ora 10.00, în holul Casei de Cultură din Suceava, la sediile punctelor de lucru ale Agenţiei din Fălticeni şi Câmpulung Moldovenesc, precum şi la Casa Germană din Rădăuţi, şi-au anunţat participarea 77 de agenţi economici din judeţ, având o ofertă de 389 de locuri vacante, informează, într-un comunicat de presă, Aurelia Focşa, director executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Suceava.

Potrivit acesteia, din cele 389 de locuri, 178 sunt disponibile în Suceava, 78 în Fălticeni, 104 în Rădăuţi şi 29 în Câmpulung Moldovenesc. „Până în prezent, cele mai solicitate ocupaţii sunt: tâmplar, confecţioner, lăcătuş mecanic, menţionând că cererea de meserii este cu mult mai diversificată. Din oferta ce se adresează persoanelor cu studii superioare, precizăm: inginer mecanic, inginer de sistem, inginer energetician, economist, asistent manager, consultant financiar.

Ca noutate la ediţia din acest an, ne propunem să personalizăm serviciile de mediere specifice bursei prin asistenţă şi recomandări cu privire la tehnici de prezentare la interviu (realizarea unui CV, a unei scrisori de intenţie), oferite de consilierii noştri”, arată Aurelia Focşa în document.

„Cererea de forţă de muncă a angajatorilor, pe care am promovat-o constant prin canalele de comunicare cu persoanele neocupate, va fi prezentată în acest cadru de afirmare şi competiţie al bursei, pe care ni-l dorim şi în acest an benefic firmelor participante, cât şi solicitanţilor de locuri de muncă. Reamintim angajatorilor că, alături de selecţia de personal şi remarcarea firmei în rândul societăţilor active pe piaţa muncii, pot beneficia de subvenţii din bugetul asigurărilor pentru şomaj, destinate reducerii cheltuielilor cu forţa de muncă”, mai precizează Focşa în comunicatul de presă.


Intră acum și în grupul de