Concurs national dedicat elevilor cu deficiente de auz, la Grupul Scolar Bivolarie din Vicovu de Sus

Grupul Şcolar Bivolărie din localitatea Vicovu de Sus, judeţul Suceava, organizează în perioada 8-11 mai 2012, cea de-a III-a ediţie a Concursului Naţional „Comunicăm prin gest, culoare şi mişcare”, informează într-un comunicat de presă, Mihai Stan, directorul instituţiei de învăţământ.

Potrivit acestuia, la concurs vor participa elevi din clasele I-VIII din 13 unităţi care şcolarizează copii cu deficienţe de auz, născuţi în anul 1996, dar şi mai tineri.

„Probele de concurs sunt: Pantomimă – individual sau grup (maximum trei elevi); Arte plastice – un elev (fată sau băiat); Proba sportivă: atletism: triatlon – doi elevi (un băiat + o fată), şah: 2 elevi (un băiat + o fată) şi tenis de masă: doi elevi (un băiat + o fată). La finalul competiţiei se vor acorda diplome, medalii, cupe, plachete şi alte premii în bani sau obiecte, individual, pe echipe şi pe şcoli”, precizează Stan în document.