Intră acum și în grupul de
Polițiștii din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți au intervenit joi, 25 iunie 2026, la o sesizare privind un scandal domestic în satul Zamostea.
O femeie a alertat autoritățile prin 112, reclamând că soțul ei provoca scandal la domiciliu. La fața locului, polițiștii au constatat că, în urma unor reproșuri generate de gelozie, bărbatul și-a agresat soția, lovind-o cu palma peste față și împingând-o la sol, provocându-i suferințe fizice.
Având în vedere evaluarea riscului iminent, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu valabil pentru 5 zile (până pe 30 iunie 2026). Prin acesta, agresorul a fost obligat să părăsească imediat locuința comună și să păstreze o distanță minimă de 100 de metri față de victimă și de domiciliul acesteia.
Persoana vătămată nu a dorit transportul la spital și nici montarea unui dispozitiv electronic de supraveghere asupra agresorului.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie (art. 199 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 193 alin. 1 Cod penal). Cercetările continuă la Postul de Poliție Zamostea.
Poliția reamintește că violența domestică este o problemă serioasă și îndeamnă persoanele aflate în situații de risc să solicite imediat ajutor prin apelarea numărului 112. Ordinul de protecție reprezintă o măsură eficientă de prevenire a escaladării conflictelor.
Intră acum și în grupul de






