Acasă Social Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților continuă sprijinul pentru sinistrații din Broșteni. Lucrările la...

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților continuă sprijinul pentru sinistrații din Broșteni. Lucrările la noua casă a familiei Gavril Nicolae au fost reluate


Intră acum și în grupul de

La aproape un an de la inundațiile devastatoare din iulie 2025, care au afectat grav localitatea Broșteni, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, sub binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, rămâne alături de familiile greu încercate.

Vineri, 26 iunie 2026, părintele Andrei Mocanu, consilier eparhial al Sectorului social-filantropic, însoțit de doamna Mihaela Apostol, asistent social în cadrul Centrului de Suport pentru Situații de Urgență/Criză, a vizitat șantierul noii locuințe construite pentru familia Gavril Nicolae, a cărei casă a fost complet distrusă de viituri.

Noua locuință, cu o suprafață locuibilă de 160 de metri pătrați, va deveni căminul bunicului, al fiului său, al nurorii și al celor doi nepoți. Lucrările au început în septembrie 2025 și au ajuns la stadiul „la roșu” până la sfârșitul anului trecut, însă au fost suspendate în decembrie 2025 din cauza lipsei fondurilor. În prezent, lucrările s-au reluat datorită sprijinului Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și al donațiilor primite de la oameni cu inimă bună. Dacă ritmul actual se menține, casa ar putea fi finalizată în cel mult două luni.

Anul trecut, prin implicarea directă a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, au fost construite integral două locuințe pentru familiile afectate, au fost reparate alte patru case avariate în proporție de 40-70%, iar pentru alte două familii au fost achiziționate apartamente, oferindu-le astfel posibilitatea de a-și relua viața în condiții de siguranță.

„Chiar dacă timpul a trecut, nevoile acestor oameni au rămas aceleași. Misiunea noastră este să fim alături de ei până când își vor putea regăsi liniștea într-un cămin sigur. Mulțumim tuturor celor care au făcut posibilă continuarea lucrărilor și îi rugăm să ne fie alături și în continuare”, a transmis părintele Andrei Mocanu.

Cei care doresc să contribuie la finalizarea acestei locuințe și la sprijinirea familiilor afectate de inundațiile din Broșteni pot face donații în conturile destinate proiectelor social-filantropice ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților:

Conturi pentru donații:

  • RON: RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014
  • EURO: RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110
  • Titular: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
  • Mențiune: Ajutor sinistrați

Detalii suplimentare: 0756 617 617.

Fiecare contribuție, oricât de mică, reprezintă un gest de solidaritate și un pas concret spre redarea speranței unor familii care au pierdut totul în urma dezastrului natural.


Intră acum și în grupul de