Intră acum și în grupul de
Pompierii din Vatra Dornei au intervenit duminică seara, 28 iunie 2026, pentru a stinge un incendiu care a cuprins o gospodărie din localitatea Chiril.



Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, locotenent colonel Alin Găleată, incendiul a fost anunțat la 112 în jurul orei 21:30. Echipajele Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Crucea, au acționat cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
La sosirea forțelor de intervenție, flăcările se manifestau la casa de locuit și la mai multe construcții anexe, existând pericol de propagare la un adăpost de animale și la un fânar.
Incendiul a fost lichidat în jurul orei 00:35. Au ars acoperișurile casei de locuit, al unei centrale termice, al unei magazii de lemne și al unei bucătării de vară, pe o suprafață totală de aproximativ 180 de metri pătrați. Au fost afectate parterul locuinței, bunuri materiale din interior și camera centralei termice cu instalațiile aferente. De asemenea, au ars circa 4 metri cubi de lemn de foc.
Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la un conductor defect sau neizolat corespunzător.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime omenești. Prin intervenția promptă a pompierilor, au fost salvate adăpostul de animale și fânarul gospodăriei.
Intră acum și în grupul de





