Acasă Social Accident de motocicletă la Baia. Conducătorul era băut și s-a autoaccidentat după...

Accident de motocicletă la Baia. Conducătorul era băut și s-a autoaccidentat după ce s-a din cauza vitezei s-a răsturnat în afara drumului


Intră acum și în grupul de

Un bărbat a fost transportat la Spitalul Județean Suceava după ce, joi seara în jurul orei 20:00 a pierdut controlul motocicletei pe o stradă din comuna Baia și s-a răsturnat.

Potrivit cercetărilor preliminare efectuate de polițiștii din Fălticeni, bărbatul conducea o motocicletă marca Honda pe strada Constantin Mleșniță din comuna Baia, având direcția spre strada Magnoliei. După o curbă ușoară spre dreapta, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum (parte carosabilă umedă), a pierdut controlul direcției, a părăsit carosabilul și s-a răsturnat pe un spațiu cu iarbă.

În urma impactului, conducătorul motocicletei a suferit un traumatism cranio-cerebral ușor și contuzii multiple la nivelul toracelui și membrelor superioare. Acesta a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Județean Suceava pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Testarea cu etilometrul la fața locului nu a fost posibilă din cauza leziunilor la cap, însă la spital s-a constatat o concentrație de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Urmează să îi fie recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea exactă a alcoolemiei.

Din primele verificări, vinovăția pentru producerea accidentului revine în întregime conducătorului motocicletei, care nu a adaptat viteza la condițiile de drum.


Intră acum și în grupul de