Peste 100 de locuri de munca disponibile la mijlocul lunii august, in judetul Suceava




Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Suceava semnalează la mijlocul lunii august, un număr de 106 locuri de muncă disponibile la nivelul judeţului nostru.

Potrivit sursei, cele mai multe posturi vacante, 57 la număr, sunt valabile la nivelul municipiului Suceava, iar cele mai puţine job-uri sunt disponibile la Fălticeni (1), Câmpulung Moldovenesc (4), Rădăuţi (11) şi Vatra Dornei (12).

Sucevenii care se află în căutarea unui loc de muncă, pot ocupa unul din următoarele posturi: vânzător, operator la colectatul şi manipulatul lemnului, muncitor necalificat în silvicultură, agent de intervenţie pază şi ordine, lăcătuş, mecanic, tâmplar universal, macaragiu, muncitor necalificat la demolarea clădirilor, brutar, cameristă, dulgher, electrician auto, confecţioner textile, electrician în construcţii, femeie de serviciu, instalator, ospătar ş.a.

Informaţii suplimentare se pot obţine de la sediul AJOFM Suceava, sau la numărul de telefon: 0230/523.279, int.104.

loading...