Acasă Social Șofer de 30 de ani, oprit de poliție pe DN17, lângă „Zidul...

Șofer de 30 de ani, oprit de poliție pe DN17, lângă „Zidul Morții”. Avea 0,81 mg/l alcool în aerul expirat

Vineri, 18 septembrie 2026, în jurul orei 06.20, polițiștii de la Secția 9 Poliție Rurală Șcheia, din cadrul Poliției Municipiului Suceava, au observat un autoturism care circula haotic pe DN17, în localitatea Șcheia, în zona cunoscută drept „Zidul Morții”.

Echipajul a procedat imediat la oprirea vehiculului, folosind semnalele acustice și luminoase. La control, conducătorul auto a prezentat dovada înlocuitoare a permisului de conducere, actul de identitate și certificatul de înmatriculare.

S-a stabilit că la volan se afla un bărbat de 30 de ani, din comuna Vatra Moldoviței. Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest. Rezultatul a fost de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge pentru stabilirea exactă a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.


Intră acum și în grupul de