O suceveanca a fost diagnosticata cu gripa de tip B


Intră acum și în grupul de

O femeie în vârstă de 37 de ani din municipiul Suceava a fost diagnosticată cu gripă de tip B, informează într-un comunicat de presă, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Suceava.

Potrivit acestora, la nivel judeţean, au fost înregistrate 7 îmbolnaviri cu gripă din care 3 confirmate cu Laboratorul Institutului Cantacuzino din Bucureşti. Două cazuri de gripă confirmate sunt de tip A, respectiv un caz cu gripă de tip B. “Cei trei pacienţi au fost internaţi, formele de boală fiind medii şi cu evoluţii favorabile. Restul cazurilor de îmbolnăvire au fost confirmate clinic. Nu a fost înregistrat niciun caz grav”, se arată în documentul citat.

Gripa severa

DSP Suceava mai precizează că în săptămâna 21 – 27 ianuarie 2013 s-au efectuat 640 de vaccinări antigripale, consumându-se întregul lot de vaccin antigripal primit de la Ministerul Sănătăţii, respectiv 11.560 de doze. În comunicatul de presă se mai arată că, în intervalul 21-27 ianuarie 2013, au fost înregistrate 2.345 de infecţii acute ale căilor respiratorii, respectiv 608 pneumonii. În aceeaşi perioadă a anului trecut se înregistrau 2.580 cazuri de IACRS, respectiv 709 de pneumonie.

 


Intră acum și în grupul de